2020 Anul ADEVĂRULUI despre SINE

La mulţi ani, 2020!

Am început un nou an plin de provocări, ca de altfel în ultimii 3 ani, însă fiecare cu procovarea şi încărcătura lui energetică şi mai ales luminică. Dacă în 2018 am avut ca provocare Iubirea şi sigur am fost puşi la încercare, în 2019 ne-am ocupat cu eliberările şi marea provocare a renunţării pentru a ne putea reconfigura fiinţa, în acest An 2020.

Acum a venit vremea să primim darurile pentru care ne-am tot pregătit din 2012 și până în prezent.

Da, Anul 2020 este un An al REVELAŢIILOR, este anul în care vom experimenta ADEVĂRUL despre SINE. Este un An al DARURILOR pe care Sursa, Universul, Hristosul sau Dumnezeu ni le revarsă în viaţă.

Încă din prima zi a anului, la nivel planetar, s-a activat un nou câmp de conştiinţă, i-am putea spune Câmpul de Conştiinţă al Adevărului. Este un Câmp al Vindecării, pentru că Adevărul este Cel care vindecă, prin El ne redobândim Credinţa şi încrederea în divinitatea fiinţei noastre, ne eliberăm de iluzia cunoaşterii binelui şi răului, de vechile tipare ale credinţei în păcat şi mai ales de conştiinţa lipsei, cea care este responabilă de boală şi suferinţă.

Acest Câmp de Conștiință al Adevărului vine să elibereze câmpul cauzal planetar, dar și al fiecăruia dintre noi de ceea ce numim karmă, de experiențe pe care de-a lungul vieților am refuzat să le trăim pentru a evolua.

Altfel spus anul 2020 este aici pentru a ne purifica, pentru a ne alinia destinul cu Planul Divin pentru Om, planeta Terra și Univers. Este atât de important acest an, încât îl deschidem printr-o aliniere a cinci planete (Jupiter, Marte, Saturn, Venus și Mercur) care vor fi implicate direct în spiritualizarea planetară și eliberarea Mamei Gaia de balastul karmic.

Am încheiat anul 2019 pe melodia unei radiații Schumann foarte înalte, chiar 155 Hz la un moment dat, ceea ce ne arată că vibrația planetei noastre se înață către noi octave, iar aceasta este o rezultantă a curățării câmpului cauzal planetar. Putem spune că, pentru Planeta Terra are loc o renaștere prin purificare, precum pasărea Phoenix, iar această purificare se face din cenușa trecutului.

Am avut multe incendii in cursul anului 2019, iar acum înțelegem și de ce. La început de 2020 ne-am confruntat cu incendiile din Australia, iar rezultanta a fost multă compasiune din toate zonele Pământului și multe rugăciuni colective pentru vegetație, animale și oameni. Iar pentru că ”Acolo unde doi se roagă, al treilea sunt Eu”, chiar ne-am înălțat cu toți, fiecare după compasiunea manifestată, în noile frecvențe ale Înălțării.

Am fost creați din Lumină pentru a deveni ”Lumina lumii”, iar Lumina și Adevărul există numai împreună. Așadar, dacă trăim un ”tsunami” de Lumină care se revarsă asupra pământului, este firesc ca împreună cu acesta să avem și un „tsunami” de Adevăr care este gata să ni se reveleze.

Adevărul urmează căi nebănuite pentru a ni se revela, dar de cele mai multe ori, tocmai pentru că aceste căi sunt prea firești, noi așteptându-ne la ce poate fi mai măreț, pentru că vine de la Dumnezeu, Îl ignorăm sau chiar Îl negăm.

Pentru a începe să vedem Adevărul din jurul nostru, mai întâi trebuie să vedem Adevărul din noi, Adevărul despre noi, Adevărul Sinelui nostru, Adevărul despre Sufletul nostru; trebuie să ne eliberăm de iluzia a cine credem că suntem și să fim, să manifestăm Frumusețea Ființei noastre Interioare, Lumina noastră interioară.

Când vom vedea în noi înșine mai mult decât un trup fizic, când vom asculta cu adevărat tăcerea dintre multele noastre gânduri, când vom avea curajul să ne înțelegem emoțiile și să ne respectăm pe noi înșine pentru cine suntem, în loc să ne evaluăm după ce avem, ce facem și câte diplome avem, abia atunci vom putea vedea Adevărul din jur, din ceilalți, din fiecare floare, fiecare fluture și fiecare picătură de apa, din fiecare stea.

Energia anului 2019 ne-a creat condițiile pentru a ne elibera de trecut și dacă noi ne-am opus, am început să uităm, apoi energia anului 2019 ne-a călăuzit spre ieșirea din relații toxice și ne-a forțat să plecăm, să schimbăm locul de muncă sau să ieșim dintr-o relație de familie cu părinții, cu partenerul/a, să renunțăm la o profesie sau pur și simplu ne-a ajutat să depășim suferințe și să înțelegem durerea din spatele bolilor cu care ne-am confruntat. Cine s-a opus și încă se opune energiilor Mamei Gaia trăiește încă starea de haos, critică, judecă, se vaită, uită, este nefericit în relații, este neînțeles, este bolnav, suferă, trăiește în lipsuri, pierde și este înșelat și singur, într-un cuvânt este nefericit. Și toate acestea pentru că se opune propriei evoluții, refuză să iasă din paradigma veche a lui ”a avea” și să accepte noua paradigma a lui ”a fi”.

Energia anului 2020 vine cu multe aspectele pe care să le clarificăm pentru a ne ilumina, pentru că acest an este ANUL ILUMINĂRII.

Aspecte mai importante ce caracterizează anul 2020 la nivel social:

  • Intensificarea preocupărilor spirituale, uneori manifestându-se ca o răzvrătire împotriva dogmelor religioase;

  • Intensificarea preocupărilor pentru o alimentație sănătoasă, cât mai naturală și mai ”vie” (crudități, fructe și legume);

  • Descoperirea” Științei Divine, altfel spus mulți oameni de știință vor deveni conștienți de prezența dumnezeirii în spatele lumii fizice, iar fizica cuantică va fi vedeta anului;

  • Schimbari importante la nivelul conștiinței colective cu privire la credințe vechi care ne-au modelat gândirea, începând cu a-L căuta pe Dumnezeu în exterior ființei noastre și până la a-L considera marele judecător în fața căruia trebuie „să ne plecăm cu frică”;

  • Vor fi făcute dezvăluiri importante despre civilizațiile extraterestre și rolul lor în evoluția omului;

  • Cunoașterea de Sine va deveni un scop pentru tot mai mulți tineri, dezvoltarea personală fiind privită drept calea spre obținerea a tot mai multe informații în acest sens;

  • Creșterea preocupărilor privind propria persoană, în mod special din perspectiva dobândirii încrederii de sine, a echilibrului și armoniei interioare;

  • Mai puțină încrâncenare în legătură cu problemele politice, mai multă detașare și chiar creșterea gradul de obiectivitatea în abordarea problemelor socio-politice;

  • Valul masiv de Lumină care coboară adâncește tot mai mult diferențele de frecvențe între oameni, cei care continuă să fie marcați de negativism, pesimism, refuzând orice schimbare, negând uneori evidențele vor considera acest an foarte greu și plin de încercări și boli. Cei care sunt dornici de nou, sunt deschiși spre noi adevăruri, noi principii și noi experiențe, cei optimiști, încrezători, dornici să schimbe ceva în viața, în gândurile, în ei înșiși vor percepe anul 2020 ca pe un an de basm, cu multe oportunități, multe informații noi, multe conștientizări.

  • Este un an al extremelor fie ești sus pe val, fie te scufunzi din ce în ce mai mult;

  • Se va vorbi mult despre modificări în ADN, despre structura ADN-ului, despre rolul aminoacizilor în îmbunătățirea nivelului de sănătate și vitalitate și noi vor fi prezentate noi metode de vindecare și autovindecare bazate pe lucrul la nivelul ADN-ului prin rugăciune, meditație, contemplare;

  • Vom auzi despre o Știință a Sufletului și despre o medicină spirituală care va începe să privească omul holistic, căutând căi de vindecare la nivelul minții, a sufletului și a trupului. Acesta va fi un pas important în sacralizarea medicinii;

Anul 2020 este un an încărcat de energie feminină (yin), care pe de o parte va determina manifestarea tot mai pregnant a calitatilor feminine, dar și dezvoltarea calităților intuitive, extrasenzoriale, acceptarea ca firești a unor capacitați care până în urma cu câțiva ani ar fi părut ciudate sau chiar nebunești.

Este un an în care totul curge, nu trece, pur și simplu ne mișcăm de parcă am dansa, iar dansul poate fi un vals sau o sârbă, o horă sau o samba, funcție de energiile cu care vom interfera, dar și funcție de cât acceptăm sau ne opunem acestor energii.

Anul 2020 poate fi Anul Revelației sau al Iluminării dacă acceptăm că adevărata viața este în interiorul ființei noastre, iar atunci când suntem optimiști, răbdători, când în noi există armonie între gânduri și fapte, între simțire și vorbe, între ceea ce ne dorim și ceea ce căutăm, ne deschidem către Adevărul, devenim din ce în ce mai mult conștienți de ființa minunată care este ascunsă în interiorului trupului fizic.

Anul 2020 ne va aduce conștientizarea a ce înseamna afirmațiile „Suntem un Suflet într-un trup” sau „trupul este doar un vehicul pentru Suflet”.

Acest an ne pregătește pentru noua dimensiune a conștiinței (5D) către care ne îndreptăm și în care vom intra din 2022.

Orice schimbare, transformare poate fi însoțită de confuzie, oboseală, alternarea perioadelor de relaxare cu cele anxioase sau în care ne facem griji, de migrene sau de o vitalitate debordantă, de lipsă de inspirație și plictiseală sau de o creativitate debordantă.

Va fi un an în care dacă suntem atenți și implicați în procesul dezvoltării noastre spirituale vom primii multe daruri, vom activa în Sufletul nostru acele daruri, calitați, trăsături cu care am fost dăruiți de la Creație și pe care Aici și Acum a venit vremea să le manifestăm.

Recomandări pentru anul 2020:

  • Eliberează-te de negativism. Schimbă-ți limbajul, folosește cuvinte pozitive, începe propozițiile cu „da”. Încetează să te gândești la ce poate fi mai rău, pentru că răul există numai în mintea ta, el este lipsit de energie și informație, tu ești responsabil dacă ceva apreciezi ca fiind bun sau rău;

  • Înlocuiește gândurile pesimiste cu speranță și optimism;

  • Fii tu însuți/însăți, așteptările celorlalți țin de neputințele lor de a le atinge;

  • Petrece mult timp în natură, contemplă Viața care se manifestă în fiecare frunză, floare, în fiecare nor și picătură de ploaie, în fiecare val sau adiere de vânt, devin-o conștient că totul trăiește, că totul pulsează, este și se transformă;

  • Dacă prietenii te obosesc, sunt prea zgomotoși sau prea agitați sau pur și simpu ai vrea să fii în altă parte, asumă-ți această alegere și eliberează-te de obligația de a fi cu ei;

  • Dacă ești neliniștit, nemulțumit, te simți nemulțumit schimbă ceva în viața ta, poti începe cu tipul de hrană. Mai multe legume și fructe însemnă mai multă energie și când te simți ușor, plutești și ți-e bine;

  • Refuză să te implici în polemici, chiar dacă tu ai dreptate, celălalt are nevoie de energia ta, nicidecum de părerea ta, așa că fi zgârcit și păstreazăți vitalitatea;

  • Devin-o observator al propriei ființe și încearcă să rămâi cât mai detașat și mai obiectiv, privește-te pe tine, ceilalți sunt acolo cu scopul clar de a te ajuta să te cunoști și înțelegi;

  • Tiparele, ticurile, sabloanele de gândire sunt acolo pentru ca observându-le să înțelegi de ce le manifești și, după caz, să le elimini sau să rezolvi problema care te determină să le manifești, fie să le transformi în libertate;

  • Ai curajul de a fi tu, indiferent de reproșuri, dezamăgiri, aceia care te vor accepta așa cum ești încă se îndreptă spre tine. Îi vei atrage abia atunci când începi să fi tu însuți/însăți.

  • Refuză să te mai minți, fi sincer cu tine, acordă-ți șansa de a afla cât ești de profund, dincolo de orice aparențe.

  • Trăiește conștient și prezent în viața ta, fiecare trebuie să-și asume propria viața.

  • Iubește, începe cu tine, făra a fi egoist, iubește-te necondiționat, adică fără așteptări și fără atașamente, pornind de la atașamentul de timp, până la atașamentele de plăceri precum țigarea sau cafeaua, tu trăiești dincolo de ele. A te iubi pe tine este măsura cu care poți iubi pe ceilalți. Când te vei iubi total și necondiționat, vei putea să-ți iubești și dușmanul, dacă-l vei mai avea!

  • Acceptă Adevărul când Îl întâlnești, chiar dacă doar îl simți, fără a-L putea explica.

  • Fii fericit! Pur și simplu stai pe un scaun și FII FERICIT!

Obeservă-te și ori de câte ori te surprinzi repetând tipare vechi, rulând gânduri vechi, enervându-te din nu se știe ce motiv, schimbă atitudinea spunându-ti – EU SUNT FERICIT și RÂZI de cel ce s-a enervat, are ticuri, gândește prea mult!

Aplicând aceste câteva practici vei atrage Adevărul care ești, pentru asta ai venit în această viața, SĂ FII CEL CE EȘTI!

Să aveți un an 2020 plin de Adevăr, Lumină, Iubire și Binecuvântare!

Mihaela SOCOL
Mesajul poate fi retransmis doar mentionand autoarea, nu poate fi modificat.

Advertisement