Învățăm toata viața. În anii copilăriei și adolescenței învățăm legile fizicii, chimiei, matematică și gramatică, filozofie și chiar și religie. Totuși se omite a ni se spune că suntem ființe spirituale, și deși la religie învățăm despre Dumnezeu, rămâne un secret cine suntem noi cu adevărat.
A venit timpul să aflăm cum tot ceea ce am învățat până acum în viață este expresia spiritualității noastre și cum putem manifesta toate acestea.
Dacă școala ne-ar învăta încă de la 7 ani cât de bogați suntem și cum matematica se aplică efectiv ființei și vieții noastre, am crește niște oameni inițiați în științele vieții.
Este mai mult, o știintă a spiritualității impune o școală în care se învață despre spiritualitate.
Putem să-i spunem și Școala Adevărurilor Divine, pentru că, tot ceea ce aflăm aici sunt parte a Marelui Adevăr din care toate au fost create, Dumnezeu Cuvântul.
I-am spus ”Școala celor 7 inițieri”, deoarece trecând prin viață suntem, că știm sau nu, că vrem sau nu, parte a unui proces continuu de INIȚIERE, structurat pe 7 niveluri.
Fiecare cunoaștere spirituală urmărește, conștient sau nu, VIAȚA, iar Aceasta este structurată în cicluri de câte 7 ani. Fiecărui ciclu îi corespunde un set de concepte și supraconcepte, de încercări și învățăminte, de conștientizări și manifestări, pe care fiecare dintre noi le parcugem mai mult sau mai puțin conștient.
Încercările și reușitele noastre, bucuria si tristețea, înălțările și căderile, fericirea și extazul, durerea și miracolul sunt toate ascunse în acest proces INIȚIATIC pe care venim să-l străbatem și pe care-l numim VIAȚA.
Acesta este DRUMUL INIȚIATIC pe care-l străbate Făt Frumos din basme, este drumul discipolului alături de maestru lui, dar este și Drumul Patimilor lui Hristos pe Muntele Golgotei.
Există însă pentru toate acestea un scop unic ÎNĂLȚAREA, urmată de dobândirea GRAȚIEI.
Pentru aceasta suntem AICI, ACUM, să străbatem DRUMUL nostru INIȚIATIC pentru a primi, afla, înțelege, accepta, integra, știi și A FI, trăind astfel conștient procesul propriei ÎNĂLȚĂRI.